Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Administrație Publică, Grupul de cercetare "Dezvoltare și Planificare Urbană", în parteneriat cu Editura Economică, organizează Conferința „ORAȘUL INTELIGENT” Ediția a III-a, în perioada 5-6 iunie 2015. Participarea la conferință este deschisă cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților din toate ariile științelor administrative. Încurajăm totodată participarea și a specialiștilor din administrația publică românească.

TEMATICI ABORDATE
Lucrările trimise către publicare se vor concentra în special pe următoarele aspecte, nelimitându-se doar la acestea: e-government, e-democrație, inovare sociala, planificare și dezvoltare urbană, științe juridice, politici publice, management public, sociologie urbană. Lista mai poate cuprinde şi studii de integrare europeană, economie, mediu, sănătate, comunicare, arhitectură, cibernetică şi multe altele.

DATE IMPORTANTE
15-11-2015 – trimiterea abstractului;
22-11-2015 – confirmarea participării;
06-12-2015 – trimiterea lucrărilor;
07-12-2015 – comunicarea programului final al conferinței;
10-12-2015 – sesiunile plenare ale conferinței.

PUBLICARE
Articolele vor fi evaluate din punct de vedere științific; cele admise spre publicare vor fi incluse în volumul conferinței – volum editat și tipărit de Editura Economică, editură acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS) și Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Încurajăm publicarea de articole nu numai de către teoreticienii din mediul academic dar, în egală măsură, și de către practicienii din administrația publică.

Comitetul științific al conferinței va selecta articolele care vor fi prezentate în sesiunile plenare ale conferinței; participanții selectați vor fi anunțați prin email.

Manuscrisul va fi scris în limba română sau engleză și va respecta formatul disponibil aici.

Abstractele și articolele vor fi scrise în limba română sau engleză și vor fi trimise la adresa de e-mail: vcatalin@snspa.ro.

LOCUL DE DESFĂȘURARE
SNSPA București, Bd. Expoziției 30A

Participarea la sesiunea plenară a conferinței și publicarea articolelor sunt gratuite.